Remodelarea corporală are rezultate, însă trebuie să înţelegem că aceste tratamente estetice non invazive sunt doar o parte a unui program care include mişcare şi reducerea numărului de calorii consumate zilnic.

Remodelarea corporală se referă la procedurile prin intermediul cărora se obţine “sculptarea” corpului, fie zonal sau integral, prin eliminarea ţesutului adipos, a celulitei şi tonifierea muşchilor.Cui se adresează remodelarea corporală? Se adresează atât femeilor, cât şi bărbaţilor, deşi femeile sunt cele care apelează mai des la aceste proceduri. Astfel, categoriile sunt:

  • Persoanele care au slăbit, dar au zone în care grăsimea a rămas şi nu poate fi eliminată
  • Persoanele care au celulită
  • Persoanele care sunt mereu pe fugă (procedurile fiind rapide)
  • Femeile care au născut şi vor să îşi recapete tonusul muscular
  • Persoanele care ţin dietă şi pielea devine flască
  • Persoanele care au retenţie de apă

De ce este important SPORTUL în remodelarea corporală? Deoarece, pe lângă arderea grăsimilor și eliminarea celulitei, aspecte care pot fi cu ușurinţă obţinute prin procedurile de remodelare corporală, sportul are un avantaj major: dezvoltă musculatura corpului.Sportul tonifiază muşchii pe care îi lucrezi cel mai intens, astfel încât silueta ta să capete aspectul ferm şi sănătos pe care ţi-l doreşti.

După şedinţele de remodelare corporală (masaj anticelulitic, drenaj limfatic, electrostimulare, împachetări, etc.) este foarte important să continui eforturile cu exerciţii fizice.

Prin  tehnicile combinate de remodelare corporală se pot pierde kilograme şi centimetri cu până la 50% mai mult şi mai repede decât doar prin dietă şi sport.

De ce este importantă DIETA în remodelarea corporală? Pentru că rezultatele sunt mai rapide şi pentru că organismul are nevoie de o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Nutriţioniştii recomandă consumul zilnic de fructe şi legume proaspete şi pe cât posibil ar trebui să evităm consumul mâncării de tip fast food.

O alimentaţie sănătoasă alături de o activitate fizică regulată înseamnă un stil de viaţă sănătos. Alimentaţia în grabă, nesănătoasă predispune la dependenţă şi, ulterior, la suprapondere şi obezitate.

La JO&JULZZ Clinique găseşti proceduri variate de remodelare corporală:

Electrostimularea musculară – presupune impulsuri electrice care acţionează asupra musculaturii cu o frecvenţă și intensitate adecvată pentru a genera o mișcare vibratorie a mușchilor, astfel arzând calorii și grăsimi aflate în exces în organism.CrioRadiofrecvenţa – este un concept unic în lume, dar devine funcţional graţie echipamentului SCULPTOR. Acesta combină cele două funcţii – Radiofrecvenţa & crioterapia – pentru rezultate spectaculoase de la prima şedinţă. Procedura ajută la compactarea şi liftarea tegumentului.

Himfu – tehnologie non – invazivă şi nedureroasă, cu rezultate similare liposucţiei chirurgicale. Acţionează la nivelul adipocitelor prin valuri de unde cavitaţionale de înaltă frecvenţă pentru a le sparge şi reduce circumferinţa. Prin terapia HImFU cu frecvenţă înaltă se pierd până la 4 cm de la prima şedinţă, printr-o penetrare de până la 3 cm a ţesutului.Masaj transdermic/endermologic – se realizează cu ajutorul aparatului DERMOHEALTH, care îmbină masajul endermologic cu terapia LED, care triplează eficienţa tratamentului. La nivel corporal, DermoHealth tratează celulita până la gradul IV şi multiplică producţia de elastină şi colagen.

Tunelul cu infraroșu No Cellulite – Este o infrasaună cu efecte termice pentru slăbit rapid în kilograme și în centimetri. Ideală pentru tratamente anti celulită și pentru împachetări corporale.Optează pentru un stil de viaţă sănătos, iar noi te aşteptăm la JO&JULZZ Clinique, unde vei avea parte de o consultaţie gratuită, pentru a  alege împreună cu terapeutul nostru procedurile de remodelare corporală care ţi se potrivesc.

Programează-te