Femeile, şi nu numai, sunt extrem de interesate de numărul de kilograme pe care le deţin, dar mai ales de modul în care sunt percepute din exterior. Evident că toţi ne dorim să arătam bine, dar este greu să stabilim un look care să fie general valabil şi acceptat ca fiind ideal. Important este sa ne simţim bine din interior spre exterior, dar şi să fim deschişi către orice metodă de a ne îmbunătăţi ambele aspecte.

Optiuni sunt întotdeauna: sport, diete, uneori ajungându-se chiar la unele extreme precum înfometarea. Plăcerea de a mânca va rămâne pentru totdeauna, deşi nu ar strica nimănui o mai multă atenţie la combinaţiile de alimente. Rezultatul final dorit este pierderea în greutate, însă chiar şi aceasta are nevoie de o întreţinere sau remodelare corporală, deoarece pielea nu este chiar atât de elastică precum ne-am dori şi este necesar să fie ajutată, în special dacă trecem de o anumită vârstă.

Ca să înţelegem puţin ce se întâmplă în corpul nostru, e bine de menţionat că atunci când celulele grase sunt prea multe, ficatul nu mai poate face faţă, nu le mai poate sintetiza şi trimite afară din corp, iar rezultatul este că ele se adună în zone precum fese, abdomen, etc. Localizarea exceselor de țesut adipos poate fi extrem de diferită, nu doar de la o persoană la alta, ci și în funcție de sex. La femei, depozitele apar mai ales pe abdomen, brațe, coapse, fese, gambe, precum și în zona feței și gâtului (gușa), în schimb ce la bărbați este prezent de cele mai multe ori în zona abdomenului şi zona pectorală.

Tehnologia HIMFU (High Intensity MultiFocused Ultrasound) topeşte rapid celulele grase, ele devin mici şi se întorc la ficat pentru a fi eliminate. Ultrasunetele sunt de foarte mare intensitate şi se focusează în puncte fixe, creând vibraţii ultra-rapide şi foarte puternice ce atacă efectiv celulele adipoase şi le distruge.

HIMFU este o tehnologie revoluţionară deoarece are ca şi obiectiv să distrugă în  mod iremediabil un număr mare de adipocite, la fel ca şi liposucţia chirurgicală, doar că în acest caz nu este nevoie de bisturiu, ea fiind non-invazivă şi nedureroasă, fără perioade de recuperare.

HIMFU acţionează cu valuri de unde cavitaţionale de o frecvenţă înaltă ce produc microbule care măresc presiunea în interiorul celulei grase. Astfel, adipocitele se dilată şi se comprimă în mod repetat şi foarte rapid şi se sparg, rezultatul fiind reducerea instantă a centrimetrilor. Prin terapia HImFU cu frecvenţa înaltă se pierd până la 4 cm de la prima şedinţă, printr-o penetrare de până la 3 cm a ţesutului si se distrug in jur de 8 pana la 10 milioane de celule grase. Impresionant!

Tehnologia inovatoare HIMFU este posibilă graţie aparatului SCULPTOR, un echipament de ultimă generație care combină 5 terapii premium, transferate din domeniul medical. Sculptor are rezultate spectaculoase chiar de la prima ședință, atât la nivel corporal cât și facial și beneficiază de două funcții revoluționare în lume: pe lângă HiFu multifocal (HimFu), se adaugă şi CrioRadiofrecvența.

Ca regulă generală, două zile dupa tratamentul HIMFU este indicat să nu se consume carbohidraţi, zaharuri şi alcool. De asemenea, este importantă şi alimentaţia, consumul de apă şi evitarea exceselor de orice fel. Terapia se efectuează o dată pe săptămână, iar durata şedinţei este de 30 de minute. Terapia HIMFU este în mod obligatoriu urmată de masajul transdermic pentru eliminarea toxinelor.

HIMFU este contraindicată în boli cronice (diabet, hepatită, afecțăiuni cardiovasculare, cancer, hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, HIV etc), boli sangvine (de exemplu: tromboflebite, tromboze), afecțiuni inflamatorii dermatologice (de exemplu: varice pronunțate), hernii, leziuni deschise pe zona tratată, sarcină și alaptare.

La JO&JULZZ Clinique vă stăm la dispoziţie cu abonamente HIMFU, dar şi cu alte proceduri de remodelare corporală, precum: crioradiofrecvenţa, masajul transdermic/endermologic şi tunelul cu infraroşii NO CELLULITE.

Programează-te